Partidul proaspăt înființat de Robert Negoiță are sediul în curtea societăților primăriei sectorului 3 care se ocupă de spații verzi și salubrizare

149

Partidul înființat de primarul Sectorului 3, Robert Negoiță – București 2020, are sediul central pe Calea Vitan 154-158, în curtea societăților primăriei ADPB SA și Salubritate și Deszăpezire Sector 3. Clădirile și curtea sunt administrate de Primărie și aparțin orașului București. Primarul Robert Negoiță spune că partidul nu a funcționat niciodată acolo, fiind folosită doar căsuța poștală.

În statutul partidului, depus la Tribunalul București, sediul central apare pe Calea Vitan 154-158, Sector 3. La această adresă se află sediul Administrației Domeniului Public București, societatea Primăriei Sector 3 care se ocupă de spații verzi, dar și Compania Salubritate și Deszăpezire Sector 3.

Primarul Robert Negoiță spune că partidul nu a funcționat niciodată la acest sediu și este folosită doar adresa poștală pentru corespondență.

Citește și: Spectacolele în aer liber, la mare căutare printre români. Ce reguli impun organizatorii

”Nu știu unde au pus sediul. Care este problema? Toate partidele au sediul în clădiri publice, adică în clădiri care aparțin statului. Am plătit chirie la ADP, nu știu exact, că nu m-am ocupat eu, dar pot să vă spun că nu ocupă acolo niciun spațiu. Sediul partidului este în altă parte, chiar dacă are adresa acolo, este o căsuță poștală, nu ocupă niciun spațiu. Sediul nostru este pe strada Vulturilor. Adresa de pe Calea Vitan a fost pentru înființarea partidului. Acum adresa este acolo unde funcționează, nu e nimic în neregulă. Chiar dacă era acolo, pe Calea Vitan, era nevoie pur și simplu de o adresă pentru înființarea partidului, acum se schimbă pe noua locație. Partidul a ieșit acum două-trei săptămâni și până acum nu a folosit niciodată niciun sediu, că nu a existat. A fost un spațiu pentru corespondență, vă asigur că nu am folosit niciun spațiu de la ADP, nu știu dacă am plătit chirie și cât fiindcă nu m-am ocupat eu de chestiunea asta”, a declarat Robert.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat pe 6 iulie că nu va mai candida din partea PSD la alegerile locale din septembrie. Acesta spune că se retrage din partid deoarece în ultimii 5 ani a trait numeroase dezamăgiri și revolte, printre care epoca Dragnea. Negoiță spune că deși Dragnea a plecat, au rămas ”căpușe însetate de sânge, putere și întuneric, ce parazitează partidul”.