Defrișările continuă în Sectorul 3: Oamenii lui Negoiță nu se mai opresc din tăiat copaci pentru a face parcări

148

Primăria Sectorului 3 continuă să răscolească spațiile verzi dintre blocuri cu buldozerul și să taie arbore după arbore, ca să facă loc pentru noi parcări. A trecut deja o lună de când muncitorii Primăriei Sectorului 3 au început retrasarea trotuarelor de pe strada Armeniș.

La început, lucrările păreau chiar de folos. Asta, până pe 29 aprilie, când muncitorii au tăiat fără motiv un arbore de peste 16 metri înălțime. L-au făcut bucăți, în câteva ore.

La acel moment, am încercat să aflăm de ce taie muncitorii arborele. Am cerut chiar sprijinul Poliției Locale de la Sector 3, care ne-a “avertizat” să ne vedem de treabă și să nu mai deranjăm.

Când i-am întrebat dacă au avize care să le permită tăierea arborelui și să transporte lemnul, muncitorii s-au bâlbâit. Unii au spus că acte există, dar nu le au la ei. Alții au spus că au acte, dar – din motive doar de ei înțelese – un ni le pot arăta. Apoi au recunoscut că, de fapt, unele dintre acte nu există.

În cele din urmă, venit pe șantier, primarul Robert Negoiță a recunoscut: e foarte posibil ca arborele să se fi defrișat fără avize. Poate că ele vor veni. Sau poate că nu vor veni. Conta prea puțin, potrivit primarului, care a spus că va face ce crede că e bine pentru oameni. În acest caz, vorbim despre parcări în loc de spații verzi. Iar dacă se va dovedi că acțiunile sale sunt ilegale, Robert Negoiță a spus că își asumă riscul de a fi amendat.

Citește și: Familia Gagiu, proprietara Pieței Vitan, construiește un ansamblu rezidențial și un Mega Image. „Nu mi-e teamă, banii se fac pe timp de criză și război!“

Tăierea arborelui de peste 16 metri n-a fost, însă, decât începutul distrugerii spațiilor verzi de pe strada Armeniș.

În urmă cu o săptămână, muncitorii au început să răscolească cu un excavator grădinile din fața blocurilor de pe stradă. Așa se face că jumătatea din suprafața unora dintre grădini a dispărut.

foto: Gabriel Kolbay/Ziare.com

Anterior, Robert Negoiță declarase că nu distruge spații verzi în sector. Și că suprafețele ocupate, la retrasarea trotuarelor, nu sunt spații verzi, ci “pământ gol”.

În plus, mai spunea Robert Negoiță, la retrasarea trotuarelor arborii nu se taie. Dimpotrivă, trotuarele sunt construite în jurul arborilor.

Ei bine, exemplul lucrărilor de pe strada Armeniș demonstrează cât se poate de clar că lucrurile nu stau deloc așa cum susține primarul Sectorului 3.

Arborele de peste 16 metri înălțime s-a tăiat fără motiv. Apoi, spațiile grădinilor distruse nu erau “pământ gol”, ci erau acoperite cu verdeață.

În plus – după o tentativă de a păstra trei arbori tineri în mijlocul noului trotuar – salariații primăriei au venit și i-au tăiat, în dimineața zilei de luni, 25 mai. După care au smuls rădăcinile rămase cu excavatorul.