Cifre contradictorii. INSP vine cu precizări privind rata de infectare în București: 2,65 la mia de locuitori calculată duminică la populația după domiciliu, 3,11 la populația rezidentă. GCS anunța 2,66 pentru luni

183

UPDATE: INSP a revenit cu precizări legate de calculul ratei de incidență. Astfel, potrivit raportului actualizat, rata de incidență la o mie de locuitori pentru București era duminică 3,11 raportată la populația rezidentă și 2,65 raportată la populația după domiciliu.

Știrea inițială: Rata de infectare cu coronavirus a trecut de 3 la mia de locuitori în București încă de duminică, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). De la acest prag, școlile intră în scenariul roșu și se poate decide carantinarea orașului.

Datele furnizate de Grupul de Comunicare Strategică (GCS) în buletinele zilnice arată altă situație. Luni, Bucureștiul apărea cu o rată de incidență de 2,66.

În raportul săptămânal al INSP privind evoluția epidemiei pentru datele raportate până la 11 octombrie, Bucureștiul apare cu rata de incidență la 100.000 de locuitori în 14 zile de 311, adică 3,1 la o mie de locuitori.

Citește și: Au început avariile în rețeaua de termoficare. Aproape 200 de imobile din București, fără apă caldă

S-a încercat contactarea reprezentanților INSP pentru explicații în legătură cu diferențele de date comunicate, însă până la ora publicării articolului nu am primit niciun răspuns. S-au cerut lămuriri și Grupului de Comunicare Strategică.

Niciun județ nu a trecut de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori în 14 zile, însă opt județe au trecul de pragul 2.

Potrivit datelor prezentate de INSP, în aproape toată țara epidemia este pe un trend ascendent. Doar în județele Iași, Satu Mare și Vaslui epidemia stagnează.

Nici în județe datele publicate de INSP nu coincid cu cele publicate de GCS.

INSP publică și o hartă cu incidența la o mie de locuitori, potrivit căreia în București cel mai afectat ar fi Sectorul 3.